Turism post-industrial în România: cele mai bizare atracții ale țării

Le știe toată lumea cel puțin din poze. Le-au vizitat mulți pe viu și destui s-au crucit când mare le-a fost mirarea să vadă cu ochii lor coloși de beton, epave ruginite, lacuri toxice, văgăuni întunecate și câte și mai câte. Acestea sunt câteva locuri din România care ar omorî pe oricine s-ar încumeta prea mult în descoperirea misterelor ascunse.

Dacă Poiana Brașov, Mamaia, Viscri sau Delta Dunării sunt locuri idilice de vizitat, astăzi vorbim de cele mai tenebroase locuri turistice din România. Locuri care, în ciuda trecutului negru, atrag atenția de ani de zile și nu puțini sunt turiștii care le vizitează din dorința de a avea o galerie foto și de a înțelege ce s-a întâmplat acolo.

1. Lacul de cianuri de la Geamăna, jud. Alba

Crunta și dureroasa imagine a bisericii îngropate din Geamăna vorbește mult mai mult decât o mie de cuvinte. Îngropată aproape complet în prezent, biserica din valea de cianuri este un martor tăcut al perioadei de tranziție pe care România pare să nu o mai depășească. O mărturie divină asupra corupției, asupra intereselor și politicii care au permis evoluția acestui dezastru ecologic an după an, fără să se ia cu adevărat măsuri. Valea Șesii este compromisă pentru multe secole de acum înainte și, culmea ironiei, Cupru Min, societatea de stat care administrează mina de cupru din Apuseni și toxicul iaz de decantare, este mereu în pierdere financiară, an după an. Asta în condițiile în care peste tot în lume se fac averi din exploatarea resurselor miniere.

Singurul abis mai trist decât cel în care s-a scufundat satul Geamăna este abisul birocratic și al corupției românești.

2. Ciudanovița, jud. Caraș-Severin

Epoca de Aur a lăsat urme adânci la Ciudanovița, acolo unde au fost în exploatare câteva din minele de uraniu ale țării, din 1950 până spre finalul secolului trecut. De atunci, România, prin guvernele ei de vază, se tot face că nu există această localitate. De ce? Pentru că acolo, dezastrul ecologic este radioactiv și pământul mustește a boală și a moarte. Și nimeni nu face nimic, deși ar trebui turnate tot felul de sigilii de beton pe vechile mine și ar trebui igienizate haldele de steril.

Eh, și ce ne pasă nouă de un petic de pământ din Banatul montan, s-ar spune. Acolo a fost uraniu din toate timpurile și tot radioactivă a fost zona. Ce mare lucru, nu? Nu!

Să luăm un citat din Ioan Dragomir, vremelnicul prefect al Carașului în 2024: „de fiecare dată când plouă sau sunt scurgeri de pe versanți, există pericolul ca sterilul acela să infecteze cursurile de apă, în special cele care se varsă în Dunăre, cu implicații deosebite”, spune acesta într-o declarație oferită prin reper24.ro. De altfel, acest Dragomir se luptă cu falimentarele companii de stat care administrau minele de uraniu pentru a lua niște bani care, vezi doamne, să ajute la ecologizarea zonei. Dar chestia e că firmele ălea falimentare sunt, ei bine, în faliment.

Așa că tot ce ne rămâne este să ne rugăm să nu plouă și să nu o ia sterilul radioactiv pe Dunăre în jos, până în Delta de care vorbeam în leadingul articolului.

Acest veritabil Twin Peaks românesc atrage an după an reporteri de tot felul, iar mărturiile localnicilor sunt de-a dreptul fascinante.

3. Aninoasa, jud. Hunedoara

Un alt oraș minier, o altă catastrofă ecologică, economică și socială. Dacă ar veni extratereștrii în România, ar avea nevoie de multă determinare pentru a înțelege cum a fost posibil ca resursele naturale să fie exploatate într-un mod atât de iresponsabil și de falimentar.

Deschisă în 1880, mina de cărbune de la Aninoasa s-a închis definitiv în 2006. Și de atunci, orașul scade treptat în numărul de locuitori. Orașul sărăcește de la un mandat de primar la altul. Autoritățile promit de 20 de ani că transformă vechea mină în muzeu, că se vor face proiecte noi, că fostele clădiri operaționale vor fi adaptate în apartamente pentru tineri. Dar tinerii pleacă în orice direcție, căutând o viață mai bună în orașele mai mari.

În orice caz, Aninoasa este deja un muzeu de coloși de beton invadați de vegetație, schelete ruginite și spațiu industrial părăsit. Ca, de altfel, multe alte orașe ale județului industrializate cu forța în Epoca de Aur: Hunedoara, Lupeni sau Deva.

4. Cariera de sulf din Munții Călimani

5. Biserica scufundată de la Bezidu Nou

O altă mostră a „beneficiilor” comunismului se găsește la Bezidu Nou, în județul Harghita.

În anii ’80, satul Bezidu Nou a fost inundat pentru a crea un lac de acumulare. Astăzi, ruinele bisericii vechi, care se ridică din apele lacului, creează un peisaj fantomatic. Biserica este un simbol al distrugerii unei comunități locale, iar zona atrage turiști care sunt fascinați de locuri părăsite sau scufundate.

Imaginile vechi sunt poate la fel de impresionante ca acelea din Geamăna, iar imaginile noi sunt pline de inspirație. De ce? Pentru că biserica a fost reconstruită pe piloni forați în lac, cu bani din donații! O știre emoționantă a fost redată în 2024 de ProTV.

6. Turnul de evacuare a gazelor de la Zlatna

La 220 de metri înălțime, turnul de evacuare din Zlatna este cea mai înaltă construcție din județul Alba. Vestigiul este astăzi dezafectat, fiind folosit pe vremuri de Combinatul Ampelum, o societate care își trage numele dintr-un puternic centru de exploatare a aurului din vremuri romane și care s-a născut în anul 1747, când a fost deschisă topitoria de la Zlatna. Ampelum a traversat numeroase regimuri politice și administrative, dar nu a putut traversa și tranziția postcomunistă, falimentând complet și definitiv în anul 2007.

Turnul de evacuare, turnul care a aruncat în aer enorme cantități de deșeuri toxice direct în mijlocul orașului, este folosit astăzi de operatorii de telefonie mobilă pentru amplasarea antenelor. Turnul tronează astăzi singur, în liniște, peste un deal la poalele căruia se găsește fix cimitirul. Crucile stau mărturie într-un oraș rămas fără obiectul muncii, după ce sute de ani s-au topit și s-au procesat acolo milioane de metri cubi de munte pentru cupru, aluminiu, argint și, evident, aur, dar și derivate precum acid sulfuric.

Cu un amestec de melancolie și mândrie în glas, localnicii povestesc și astăzi cum se ascundeau ei în case când suna sirena combinatului, anunțându-i că urmează o deversare în aer. Știau că au cel mult 15 minute până când să înceapă o ploaie acidă aruncată în atmosferă de turn. Dar deși sunt toți copți de boli profesionale, oamenii locului oftează și își amintesc cum „toată lumea avea un loc de muncă”. Ce vremuri, nu?

___________________

Știi vreun loc turistic post-industrial pe care l-am putea include în acest articol? Scrie-ne un mesaj pe pagina de Facebook.