Reguli de respectat la plajă. Ce este acceptabil și cum să ne bucurăm de natură

Foto: Steve Bidmead, Pixabay

Venirea verii readuce turiștii pe litoral. Sute de mii, poate milioane de oameni, vor ajunge în următoarea perioadă pe plaje, fie că în România, fie în alte țări mai mult sau mai puțin apropiate. Fiecare locație are seturile sale de norme pentru turiștii care merg la mare, dar câteva dintre ele, cele mai importante, sunt comune peste tot. Și cele mai multe țin de bunul simț. Iată un scurt ghid despre cum să ne comportăm atunci când mergem la plajă:

Foto: Steve Bidmead, Pixabay

Nu lăsați mizerie și gunoi pe plajă

O problemă constantă a plajelor turistice este mizeria lăsată în urmă de unii vizitatori. Cu toții am dat măcar o dată în viață peste mucuri de țigară înfipte în nisip, până la pet-uri de suc, cutii de bere, scutece folosite sau chiar resturi de mâncare. Nici nu are rost să mai spunem cât de neplăcut este acest lucru.

Așadar respectați normele de igienă și protecție a mediului. Luați o pungă sau un sac de gunoi când mergeți la plajă și folosiți-l pentru a strânge deșeurile proprii. La plecare, duceți sacul la un coș de gunoi. Veți mai veni la plajă, veți dori să găsiți curat. A, și dacă tot suntem la protecția mediului, nu folosiți produse chimice sau detergenți care pot polua marea.

E de bun simț. 🙂

Nu faceți gălăgie la plajă

Îi știți pe acei turiști care, cum ajung pe nisip, cum scot o boxă cu bași și cu înalte și cu lumini și cu brizbriz? Dacă nu cumva sunteți într-un loc izolat și doar cu grupul dvs, boxa este un mare NU pe plajă.

Respectați dreptul la intimitate și liniște al celorlalți. Nu ascultați muzică la volum mare, nu vorbiți tare sau nu faceți zgomote deranjante. Cei mai mulți merg la mare să se relaxeze, să se odihnească, nu să asculte triluri și poluare fonică.

Silueta de plajă nu există

Marketingul produselor cosmetice, al tratamentelor de înfrumusețare, al sălilor de sport sau al industriei nutriționale ne-a picurat în ureche în ultimii ani acest termen „beach body”. În realitate, nu există beach body. Există doar oameni cu corpuri de multe forme. La plajă este suficient să fim fericiți cu propriul nostru aspect, să fim mulțumiți cu ale noastre și să nu ne intereseze ce și cum sunt alții la plajă.

Sursa: digitalmomblog.com

Așa că nu vă uitați insistent la persoanele din jur și mai ales nu comentați aspectul fizic al altor persoane. Bineînțeles, fotografiile și clipurile body-shaming sunt complet nedorite, chiar dacă le dați „doar pe wapp la apropiați”. Pur și simplu nu se face.

Respectați normele de siguranță la plajă

An de an, se pierd vieți în valurile mării și în tot felul de accidente mai mult sau mai puțin stupide pe litoral. Este o realitate tristă pe care din păcate o vedem în fiecare sezon estival. Aproape că nu există săptămână fără știri cu oameni care ignoră cele mai elementare norme de siguranță.

„Prima persoană responsabilă de faptele tale ești chiar tu”

Așadar respectați indicațiile salvamarilor și ale autorităților locale. Ca reguli generale, nu intrați în apă dacă nu știți să înotați, dacă sunteți sub influența alcoolului sau a altor substanțe, dacă aveți probleme de sănătate sau dacă există avertizări privind pericolul valurilor, curenților sau a viețuitoarelor marine. Nu lăsați copiii nesupravegheați pe plajă sau în apă.

O mențiune specială despre saltelele gonflabile, fotolii plutitoare și alte „ambarcațiuni” minimaliste:

acestea pot fi foarte ușor luate de valuri și în câteva clipe vă puteți găsi în larg, departe de țărm. Se pot răsturna relativ ușor, sunt foarte greu de controlat pentru că nu au cârmă și acest lucru poate transforma revenirea la mal într-o aventură nedorită. Dacă folosiți asemenea obiecte, purtați o vestă de salvare, rugați pe cineva de pe mal să vă urmărească și asigurați-vă că în zonă există bărci cu sau fără motor capabile să vă recupereze din larg. 

Sportul pe plajă, cu atenție la cei din jur

Pe cât de amuzante sunt clipurile de TikTok cu oameni loviți de mingi, pe atât de deranjante pot fi acele momente pentru turiștii aflați la plajă. Așa că dacă practicați sporturi de echipă sau individuale, de exemplu volei pe plajă, minifotbal, badminton pe plajă și așa mai departe, faceți-o în zonele special amenajate, pentru a nu stresa și a nu pune în pericol ceilalți oameni prezenți la plajă.

Foto: Andreas Lischka, Pixabay

Folosiți toaletele. Marea nu este un WC

Nu, nu este acceptabil ca turiștii să își facă nevoile în apa mării. Acest comportament este nerespectuos față de ceilalți oameni care se bucură de plajă și de mare, dar și față de mediul înconjurător. În plus, apa mării este deja foarte poluată din cauza altor factori, cum ar fi transportul maritim, deșeurile industriale sau agricole, schimbările climatice etc. Prin urmare, este important să păstrăm apa mării cât mai curată posibil și să nu contribuim la degradarea ei. Dacă aveți nevoie să vă faceți nevoile, folosiți toaletele publice sau cele ale hotelurilor sau restaurantelor de pe plajă. Astfel, veți arăta respect față de dumneavoastră și față de ceilalți turiști. este destul că Marea Neagră este poluată de circa 90 de substanțe periculoase pentru sănătate, conform rapoartelor.